Eu cu cine votez? România turmentată.

De Alexandra Roşu

Indiferent de clasa socială, de ocupaţie, vârstă sau orientare politică, românii parcă au o singura grijă: alegerile prezidenţiale. Deşi toţi se plâng de criza financiară, de rata şomajului, de majorarea dobânzilor pentru creditele bancare, românul încă îşi mai pune întrebarea: “Eu cu cine votez?”. Răspunsurile din “public” bineînţeles că nu întârzie să apară. Fiecare pare să aibă o parere bine formată şi un candidat favorit pe care îl prezintă şi îl apară în faţa interlocutorilor de parcă ar fii soluţia salvatoare pentru România.

În ciuda vârstei, tinerii par să fie singurii dezgustaţi de clasa politică actuală, manifestându-se cu realism: nu votează! Şi nici nu ar avea pe cine pentru că practic, nu există nicio concurenţă politică, nu există nici conducători şi nici opoziţie. Ca în fiecare campanie electorală, politicienii aruncă cu noroi unul în celălalt, partidele îţi susţin dogma cu credinţă, candidaţii îşi dispută aprig fotoliul prezidenţial şi toate, bineînţeles, pentru binele poporului. În realitate, imediat după alegeri, indiferent cine este ales sau nu, toţi se înţeleg între ei, dar pentru binele bugetului personal. Cel care a fost ales joacă rolul salvatorului, contracandidaţii se fac că îi urmăresc şi îi amendează fiecare mişcare greşită, iar poporul se face că nu pricepe.

Pretendenţii la preşedinţia României par parcă rupţi dintr-o comedie caragialească, reprezentând tipuri umane concrete- demagogul-dictator, creştinul, patriotul, doctorul nebun, iar poprul- cetăţeanul turmentat. Candidaţii mimează divergenţe până şi prin lupta pentru sloganul electoral “România bunului simţ”- cine a fost cu ideea, cine l-a lansat primul, şi mai rău, cine îl onorează cu adevărat. Indiferent cine este ales preşedintele ţării, România se îndreaptă într-o singură direcţie- deriva.

Iar ca să nu fie acuzaţi de lipsă de responsabilitate faţă de patrie şi de lipsă de spirit civic, românii se ghidează după ideile eronate cum că mergem la vot ca să schimbăm ceva, că este de datoria noastră să hotărâm viitorul acestei ţări şi că dacă, noi-poporul nu ne îndeplinim datoriile civice, ne negăm drepturile. Deci mergem la vot! Însă românul încă îşi pune întrebarea legitimă: “Eu cu cine votez?”.

Anunțuri

6 responses to “Eu cu cine votez? România turmentată.

  1. din pacate asa e…8-|…oricum foarte frumos scris, tine-o tot asa:D

  2. petcu elena-monica

    da-i inainte ! ALEX , Felicitari tine-o tot asa

  3. frumos articol… incearaca sa satirizezi mai mult astfel de articole… sunt mai delicioase si in + merita sa i luam macar asa la misto… ei ne iau in fiecare zi

  4. Articolul mi se pare foarte reusit, cel putin din punctul de vedere al limbajului si al structurii. Insa tonul si continutul mi se pare putin cam fatalistic si exagerat (ex: „România se îndreaptă într-o singură direcţie- deriva”). De asemenea, am observat si incurajarea indirecta a neparticiparii la vot de catre tineri, lucru ingrijorator, intrucat fenomenul este larg raspandit in Romania.

    Toate peste toate insa articolul este de o calitate exceptionala, mai ales daca luam in considerare varsta autoarei.

  5. felicitari pt cuvintele scrise :*

  6. bun articol ai talent!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s