Pe Mugurel Vrabete, de la un cap la altul, scrie „muzică”

De Teo Nedelcu

mugurelNumele lui Mugurel Vrabete se leagă de trupa Holograf, emisiunea Taverna, numeroase apariţii TV, mulţi ani de muzică şi experienţa apariţiilor pe scenă.

Un om simplu la prima vedere, Mugurel ascunde o mulţime de secrete, informaţii pe care am avut plăcerea să le aflu miercuri, la Cafeneaua Actorilor de pe esplanada Teatrului Naţional.

Se aflǎ exact în faţa mea, îi pot studia fiecare gest. Îşi aprinde o ţigară şi nerăbdător o strigă pe chelneriţa; fata fâstâcită vine să ia comanda.

Începe să povestească despre proaspăta întoarcere din Washington, de la o Conferinţă a Organizaţiilor Internaţionale care se ocupă de colectarea drepturilor de autor: ,,Printre altele s-a discutat acolo şi despre situaţia actuală a pieţei suporturilor muzicale; se pare că la ora actuală generaţia tânără nu mai vrea să posede muzică, se mulţumeşte să o poată asculta pe un IPod… nu mai există dorinţa de a o stoca şi avea, ceea ce înseamnă că aşa cum se prevedea CD-urile, DVD-urile vor ajunge să dispară complet. Asta schimbă piaţa muzicii. Dispare ideea de album”.

Îşi aduce aminte de perioada în care asculta The Beatles de pe discurile de vinil împreună cu alţi colegi şi, deşi nici nu înţelegeau limba bine limba engleză, mărturiseşte: ,,Am rămas impresionaţi, şocaţi. Mă întreb cum au făcut? Pur şi simplu exista ceva în aer! Piaţa muzicală s-a amplificat. Este greu ca cineva să capteze întreaga piaţă ca atunci”.

Gesticulează şi îmi explică succesul primului clip al trupei Holograf, „Ţi-am dat un inel”, care nu era legat neaparăt de calitatea videoclipului în sine ci de faptul că la vremea aceea erau puţine clipuri.”Impactul e direct proporţional cu caracterul restrâns, e greu ca o trupa să capete interes ca atunci”.

,,Am fost prima generaţie care a putut să îşi asculte muzica pe tot timpul vieţii”

Încă din timpul liceului, muzica celor de la Deep Purple, Led Zeppelin, Pink Floyd, Genesis, Yes l-a fascinat:

„Ar trebui făcut un studiu sociologic. Nu îmi explic… muzica aceea avea o chestie subliminală”.

În aceea perioadă se apucase deja să înveţe la chitară după o carte scrisă de Maria Boeriu, apoi a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Craiova. A venit în Bucureşti şi a intrat la Facultatea de Arhitectură, dupǎ care a fost repartizat la Alba-Iulia unde a stat cinci ani.

mugurel2

Prinsese microbul muzicii, a renunţat la tot pentru muzică şi s-a întors la Bucureşti:

,,Sunt bucuros că ceea ce am simţit s-a întâmplat: am avut convingerea că o să ajung departe, mai târziu, la Bucureşti, am vrut sa cânt la o scena mai mare; până la urmă s-a îndeplinit am reuşit să ajung la un nivel la care în clasa a opta nici nu visam”.Se dovedeşte faptul cǎ în viaţǎ e bine sa faci anumite compromisuri, Mugurel nu a avut un ideal dar a încercat mereu sǎ facǎ ceea ce îi place ,,dacǎ nu faci ceva din plǎcere, nu merge’’.

,,Nimeni nu poate face nimic fără talent iar de la talent la profesionalism intervine o autodisciplină, arta nu a existat decât în condiţiile unui public; la ora asta, ca niciodată, publicul e manipulat”.

În ziua de astăzi oamenii tind să aibă mereu ceva nou, chiar dacă acel lucru nu este neapărat de calitate, important e să fie nou. Pornind de la această premisă Mugurel Vrabete îşi explică de ce în condiţiile actuale apar formaţii care după primul hit dispar. „Unii din ei sunt chiar buni, numai că pentru un producător de muzică este comod să facă 10 trupe decât o investiţie într-una singură pentru că apare cu ceva nou de care se poate debarasa foarte repede”.

Colaborarea cu TVR a început în urmă cu opt ani, pentru emisiunea Taverna pe care o prezintǎ împreunǎ cu Berti Barbera: ,,Am fost întrebat întâmplător, am filmat şi a ieşit bine; a contat faptul că dacă eşti un om care a stat mult pe scenă, eşti obişnuit să îţi adaptezi timpul şi vocabularul. Nu ai emoţii, îţi subordonezi totul pentru scopul pe care îl ai ”.

Lucrând acolo de foarte mulţi ani, Vrabete recunoaşte că ,,TVR-ul pierde bani datorită prostului management; audienţele scad. Datorită crizei economice s-au închis 150 de mii de firme care aduceau foarte mulţi bani”.

Vrabete

El admite că efectul crizei s-a simţit şi în rândul formaţiei Holograf care are în medie cu 30% mai puţine concerte decât în anii precedenţi.

Totuşi, în această perioadă, se află pe lista de interpreţi ai caravanei ,,Zilele Timişoreana”, având o dată la două săptămâni concerte în diferite oraşe.

Programul încărcat nu îl sperie, dorinţa de a evolua pe scenă pentru public depăşeşte toate barierile: „Nu am niciun regret”.

Desen: Teo Nedelcu

Foto 1: Wall-street.ro

Foto 2: ProTV magazin

Anunțuri

One response to “Pe Mugurel Vrabete, de la un cap la altul, scrie „muzică”

  1. Intr-adevar, o persoana cu adevarat speciala…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s