Cătălin Enache: „Nu îmi este frică să încerc ceea ce poate îmi dă un strop de unicitate”

De Iulia Dumitrescu, Andra Şania

„Cătălin Enache este un om sensibil, timid, discret. Are un cult al hainelor”. Ceea ce ne-a spus Cristina Bazavan, redactora-şefă de la TABU, ne-a captat imediat interesul.

Am aflat ulterior despre el ca a început la J’adore, apoi a intrat in echipa TABU din Bucureşti. „L-am ales dintr-un dosar plin de oameni obsedaţi de haine Are un dulap, mai bine zis depozit de haine. E foarte grijuliu cu ele, le ţine în săculeţii lor originali”, a continuat Cristina Bazavan. Acesta a fost momentul în care am ştiut că stilistul de la TABU merită toată atenţia noastră.

Povesteşte-ne puţin despre munca ta.

Pe ansamblu cred că încerc să fac lumea mai frumoasă, în stilul şi pe stilul meu, încerc să-i ajut pe oameni să se regăsească şi, prin intermediul hainelor, să-şi îmbunătăţească stilul sperând astfel să contribui şi eu cât de puţin la spectacolul străzii care este destul de trist în mioritică.

În principal sunt stilist la revista Tabu, dar am avut colaborări şi cu diferiţi artişti (schimbare de look, şedinţe foto, album-cover-uri, videoclipuri). Am cochetat şi cu televiziunea (stilist pentru diferite emisiuni) sau cu filmul (am făcut styling-ul pentru un episod pilot la un serial pentru televiziune). Mai fac personal styling şi personal shopper pentru diferite persoane publice sau private. La rugămintea unora am ajutat cu idei şi la decorarea unui club şi a unui apartament. Am atins cam toate zonele cred, mai puţin teatru si opera.

Cum ai început colaborarea cu TABU? De ce tocmai TABU şi nu alte reviste de profil?

Tabu făcea un dosar despre „fashion victims” şi aşa au ajuns să mă imortalizeze împreuna cu garderoba. Redactorul care se ocupa de acel material a rămas uluit de volumul garderobei şi m-a recomandat Cristinei Bazavan care mi-a dat şansa şi creditul de a mă prezenta la un interviu pentru revista “Jadore”(actualmente Shopping Report) ce avea să se lanseze şi la Bucuresti.

Aşa am început să lucrez ca şi fashion editor timp de doi ani şi jumatate pentru această revista iar, printre picături mai semnam câte un editorial foto pentru Tabu. Din aprilie 2008 am fost adoptat full time în echipa Tabu, una fantastică de altfel.

De ce Tabu? Cred că oamenii au facut diferenţa şi în special Cristina Bazavan de care m-am ataşat. Sunt o persoană foarte empatică şi sensibilă si cred că aici mi-am găsit foarte bine locul. Mă ataşez foarte puternic de oameni. Când am plecat de la Jadore, am mai primit două oferte, una la o revistă de profil, iar alta la o televiziune însa Tabu a fost opţiunea mea şi nu regret alegerea făcută nici o clipă.

Cum este să intri în contact cu atatea persoane ?

Pe cât este de fantastic pe atât poate să fie de obositor. Însa, dacă eşti obişnuit cu acest ritm şi îţi place va fi greu să te dezobişnuieşti, îţi va lipsi. Este cu du-te vino totul. Pe de o parte câştigi notorietate, îţi faci relaţii, colaborări, prieteni, dar şi duşmani. Lumea modei este destul de mică şi, deseori, foartă răutăcioasă. Eşti tot timpul sub o lupă invizibilă aşa că trebuie să fi foarte atent la ce zici, ce faci… uneori devine frustrant, obositor. Partea foarte bună este că întâlneşti mereu noi oameni şi până la urma acest lucru se poate transforma în ceva extrem de pozitiv.

Machiajul şi hainele schimbă unicitatea unei persoane?

Cred că dacă sunt bine dozate şi asumate pot face minuni şi contura mai bine personalitatea unui individ. Atentezi la unicitatea‚ naturală a unei persoane doar dacă forţezi. Atunci da, cazi în cealalta latură, cea vulgară.

Cum reuşeşti să îmbini cariera cu viaţa personală?

Nu prea îmi place să vorbesc despre mine. O fac mai bine munca mea, relaţiile pe care le construiesc cu ceilalţi şi patosul de care sunt condus. Muncesc foarte mult aşa că nu prea am viaţă personală. Acum mă concentrez foarte mult pe carieră şi pe prieteni, prietenii sunt foarte importanţi pentru mine. Mă pot declara norocos că fac ceea ce-mi place, nu am o graniţă între job şi viaţa privată, la mine styling-ul este îngemănat cu life-style-ul pe care-l am şi asta face ca lucrurile să fie foarte puţin complicate. Un atu în ziua de astăzi dacă-mi permiteţi. Îmi iau munca foarte în serios, dar nu uit să nu mă iau tot timpul în serios.

Cat de pasionat eşti de haine? Ce înseamnă pentru tine sintagma „a te îmbraca bine”?

Pasionat 100% . Nu aş putea să pun niciodată în cuvinte acest lucru ca să exprim perfect ce simt pentru a va convinge de asta. Deşi poate părea clişeistic cred că am hainele şi tot ce ţine de asta în ADN . De mic am fost înconjurat de femei ce mi-au insuflat indirect dragostea pentru frumos: mama lucra în domeniu hainelor, o mătusă croitoreasă, alta cosmeticiană şi o bunica pe stilul Marthei Stewart. Nebunie curată!

Care este stilul tău? Ce te inspiră?

Nu pot defini stilul meu, nici nu ştiu sigur dacă-l am sau nu. Nu ţine de modestie, ci pur şi simplu de căutări. În jobul meu cred că totul ţine de nou, de trenduri, de influenţe, de instinct şi drive. Având în vedere că sunt cu antenele deschise mereu în căutarea ineditului, cred că sunt prea absorbit pentru a mă gândi la un stil al meu. Cred însă că nu îmi este frică să încerc ceea ce poate îmi dă un strop de unicitate.

Cum arată dulapul tău?

Dulapul meu? De curnd a trebuit să-mi redecorez spaţiul în care trăiesc pentru a mai integra nişte dulapuri ticsite de haine. Mi-e teamă că am ajuns la ce-mi spunea o amică: “Cătăline, te vor da hainele afară din casă”. Şi cum nevoile mele de achiziţie nu se opresc aici mi-e teamă că va trebui să mă mut în curând.

Sunt destul de psihopat cu casa mea aşa că şi dulapurile sunt la fel. Totul este distribuit după textură, culoare, necesitate, piese basic sau mai speciale, sezon. Totul la dungă pentru că-mi respect foarte mult garderoba (la cât investesc în ea, ar fi şi cazul)

Ce înseamnă pentru tine o ţinută casual?

Aş putea ţine o adevarată prelegere despre ţinutele casual. Încercând să extrag esenţa cred că ar trebui să fie un soi de combinaţie fericită între minimalism şi dinamică. Un look casual poate fi conjugat/declinat în mai multe moduri dar mai presus de tot ar trebui să fie relaxat/degajat.

Cum defineşti fenomenul vintage?

Vintage-ul este foarte prost înţeles deseori în România. Şi a venit destul de târziu ca şi curent la noi. Pentru o ţară cu o cultură a modei foarte scazută ar trebui să ne fie ruşine că în loc să ne poticnim la cuvinte precum trendy, vintage sau funky, mai bine am redescoperi pe propria piele cum e să încerci mai mult şi să blamezi/cenzurezi (pe tine sau pe alţii, verbal sau nu) mai puţin. Poate aşa lumea va întelege mai bine că vintage nu înseamnă second-hand ci un lucru la fel de preţios/valoros precum achiziţionarea costisitoare a unei antichităţi.

Ce designer consideri că are cel mai mare potenţial din România?

Aş putea fi destul de subiectiv având în vedere că sunt bun prieten cu câţiva dintre ei. Aş putea adăuga doar că un bun designer în 2009 este cel ce îmbină fericit ideea creativă cu tehnica, cu modul de viaţă al persoanei careia se adresează, cu timpul actual, cu funcţionalitatea, visul şi nu în ultimul rând vânzările. În România, din păcate, deşi avem talente (pe care foarte des nu ştim să le sprijinim) nu există nici o industrie sau o cultură a modei.

Cât de importante sunt accesoriile şi cat schimbă ele o ţinută?

Accesoriile sunt definitorii. Cu ele te poţi juca foarte mult şi poţi declina o singură ţinută în sute.

Ce părere ai despre stilul tinerilor din ziua de astăzi? Au mai mult potenţial faţă de generaţia trecută?

Da, cu siguranţă însă ar trebui să fie mai degajaţi, mai liberi în exprimare, mai creativi. Gap-ul între generaţii îşi spune cuvântul şi îşi pune pecetea asupra stilului tinerilor. Suntem destul de frustraţi vestimentar aş reproşa.

Ai avut colaborări cu televiziuni din România? Dacă da, cum a fost?

Da. Nu atât de glamouros precum pare. În România se caută stilişti dar nu li se întelege în totalitate munca. Din stilist poţi trece foarte uşor înspre garderobier dacă permiţi şi nu te impui. Ca să te impui îţi trebuie multă tenacitate, nervi de oţel şi argumente cât pentru un popor. Destul de obositor.

Ce planuri de viitor ai?

Nu unele foarte bine conturate, însă, ca şi în styling, evolution not involution!

Anunțuri

One response to “Cătălin Enache: „Nu îmi este frică să încerc ceea ce poate îmi dă un strop de unicitate”

  1. Stii Piticule ca nu ma pricep eu la haine dar articolul vostru mi-a captat toata atentia. Si stii cat de rar se intampla sa citesc ceva legat de haine, moda&com.

    Bravo fetelor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s