Gigi, pescar de Dâmboviţa

De Edi Nistru

Bucureştiul geme de nerăbdare. Pietonii imploră semaforul să arate culoarea verde. Maşinile stau însiruite ca sardinele în aşteptarea semnalului de trecere al poliţistului. Bicicliştii se strecoară încet printre pietonii ce le încalca teritoriul. În toată agitaţia asta există un singur om care se arată răbdător cu soarele şi cu zgomotul din jur: Nea Gigi pescarul.

L-am gasit dincolo de gardul Dâmboviţei. Aici îsi avea bicicleta Pegas parcată într-un tufiş şi el trona peste râu din scaunul său de pescar. Pe baltă stăteau aranjate cu tact două undiţe şi o lansetă. Nea Gigi ne-a privit pe sub ochelari când am îndraznit să-i punem veşnica întrebare de amatori: “Trage?”. “Merge cam greu pentru că e mult zgomot în jur şi e căldură mare.”

Între vis şi aţe este Manufactura

De Andreea Bota şi Ioana Necula

Dacă ar fi să o descriem pe Alexandra Popa într-un singur cuvânt acela ar fi „boemă”. Am cunoscut-o din întâmplare, pe când eram în căutarea Ruxandrei, o tânără de 17 care „trăia din mărgele”. Ştiam că renunţase la şcoală pentru a se dedica confecţionării de bijuterii, iar hobby-ul îi era singura sursă de venit. Reuşise să transforme această pasiune într-o afacere alături cu verişoara sa, Carmen.

Într-unul din cele două magazine pe care le deţin am gasit-o pe Alexandra, îmbracată într-o rochiţă de culoare neagră care îi dădea un aer elegant şi simpatic.

’’Nu se întamplă nimic special în viaţa mea”, ne-a spus înca din primele minute. A ajuns vânzătoare întâmplător, deoarece, ca majoritatea studenţilor care vin din provincie, avea nevoie de bani, să îşi plătească taxele la facultate şi chiria.