Despre proiect

Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.

Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind aderarea României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene în România.

Pentru eventuale informaţii şi sesizări legate de proiectele Phare contactaţi cfcu.phare@mfinante.ro.

Participarea tinerilor la vot de la vârsta de 16 ani – da sau nu?

De Albert Zahan

Conform chestionarului realizat de catre Zahan Albert elev al Liceului Teoretic ,,ION BARBU’’ cu privinta la dreptul tinerilor de a vota de la varsta de 16 ani a rezultat ca 63,3% nu au fost de acord de a vota de la varsta de 16 ani iar cei care au fost de acord au reprezentat 36,6% .

Pentru cine aş vota?

De Andreea Daniela Ştefănescu

Se apropie alegerile electorale. Şi în loc să ne clasificăm preferaţii, ne încăpăţânăm şi refuzăm cu tărie: „Nu, eu nu votez”. Mai auzim şi câte un: „Dar pentru cine votez?”.

Votăm? Pe cine?

De Andreea Rujan

22 noiembrie 2009- o zi ca oricare alta in calendarul anului curent dar o zi de importanta istorica pentru Romania. Alegerile prezidentiale, scandaluri de proportii in mass media, dezastru general in sectiile de votare; nu conteaza cum ii spunem, este ziua in care vom afla cine ne va reprezenta inca cinci ani de acum inainte. Dar pe cine votam?

Când o să învăţăm să votăm?

De Dragoş Manea

In genere, ideea de vot la romani este perceputa ca “Problema votului in Romania”. Perceptia sau mai bine zis etichetarea este indusa probabil de buletinele de stiri presarate de influente “mogulice”, talk-showuri pervertite cu scopul obtinerii unei audiente ceva mai mult decat meschine, realitati informationale din ziare care anunta prezenta scazuta la vot ori fraude electorale. Cu toate acestea, nu suntem dezinformati ori manipulati, aceasta problema exista. Problema e ca avem o problema, dezbatuta mai mult sau mai putin in mediile potrivite, dar asupra careia nu s-a ajuns la nici o solutie, in afara celei de a filozofa indelung. Asadar pentru a ma conforma trendului analitic roman… voi filozofa…

Eu cu cine votez? România turmentată.

De Alexandra Roşu

Indiferent de clasa socială, de ocupaţie, vârstă sau orientare politică, românii parcă au o singura grijă: alegerile prezidenţiale. Deşi toţi se plâng de criza financiară, de rata şomajului, de majorarea dobânzilor pentru creditele bancare, românul încă îşi mai pune întrebarea: “Eu cu cine votez?”. Răspunsurile din “public” bineînţeles că nu întârzie să apară. Fiecare pare să aibă o parere bine formată şi un candidat favorit pe care îl prezintă şi îl apară în faţa interlocutorilor de parcă ar fii soluţia salvatoare pentru România.

Fiecare vot contează ! România are nevoie de implicarea tinerilor în politică

De Aura Sandu

Astăzi societatea românească se confruntă cu una dintre cele mai grave probleme şi anume problema absenteismului tinerilor de la urnele de vot şi neimplicarea lor în politică. Majoritatea tinerilor, nu cred în valoarea votului lor şi par să-şi fi pierdut speranţa într-o viaţă mai bună. Ei nu mai cred în discursurile demagogice ale politicienilor şi nici în faptul că ar avea puterea de a schimba ceva.Deşi tinerii ar trebui să aibă o gândirea pozitivă, energie şi multe aspiraţii către un viitor mai bun, s-a dovedit că majoritatea tinerilor au o viziune pesimistă asupra viitorului.

Analogii democratice

De Andra Şania

Televizorul a devenit la fel de interesant ca teatrul. Zilnic, pe Antena3, Realitatea şi alte canale de ştiri, se joacă piesele lui Caragiale. Protagoniştii sunt categoric politicienii, scena este pretutindeni, timpul acţiunii este contemporan, iar scopurile sunt hilare, obţinerea voturilor cetăţenilor, implicit obţinerea averilor şi puterii. Acţiunea se schimbă zilnic, de la amuzant la penibil, de la pueril la stupid. Azi caţiva politicieni se bat în te miri ce Adunare, mâine ţin discursuri analfabetizate, poimâine vezi fraude de miliarde, iar peste câteva zile vezi iubire şi pace pretutindeni. Categoric, a doua zi începe din nou scandalul. Dar ce rol are cetăţeanul respectabil din faţa televizorului?

Bizarii elefanţi cântători

De Iulia Călin şi Georgiana Sănduleasa

În faţa Clubului “El grande comandante” recunoaştem pe doi dintre elefanţii bizari . Fâlfâim mâinile să atragem atenţia. Ne apropiem cu picioarele uşor împiedicate. “Voi sunteţi, nu?” Se prezintă zâmbind: Nae clăparul şi Claudiu toboşarul.

Le urmăm paşii pe scările învârtite. Coborâm , coborâm şi iar coborâm. În final, Nae găseşte o masă unde ne aşezăm. El e singurul elefant de la masă. Din spatele camerei lipsite de lumină, auzim două voci şi îl recunoaştem pe Mihai (chitară bass) şi pe prietena lui , Andreea. Cercetează atent şi aruncă priviri curioase.

“Fetele astea ne vor lua un interviu!” Puţin sceptic, se aşează la masă. Îşi încruntă sprâncenele şi încearcă să rezolve “problema” mai repede: “Păi hai , începeţi!”. Nae îi priveşte graba amuzat şi îi aduce aminte: ”nu suntem toţi”. Aşteaptă cu mâinile împreunate şi cu scrumiera în faţă să vină şi ceilalţi . Stânga şi dreapta mesei sunt ocupate de Claudiu şi Cătălin (chitară). Cel din urmă pare să-şi aducă aminte de interviu ”Blogoliceeni, nu?”

Cătălin Tolontan, într-o pauză de Ridzi

De Teo Nedelcu

Presat de timp, asaltat de telefoane, Cătalin Tolontan ajunge grăbit în camera unde 28 de perechi de ochi ai unor viitori jurnalişti aveau să îi analizeze toate mişcările. Le cere scuze, politicos, pentru întârziere. Explică faptul că a ţinut să vină în preajma lor, pentru că, atunci când era un tânăr lipsit de experienţă, la fel ca noi, Ioana Avădani şi oameni ca ea l-au ajutat foarte mult.

Peste câteva minute, i se aduce o ceaşcă mare de cafea.

Ochii îi sunt aţintiţi într-un colţ al camerei. Vorbeşte încet.

Aşteptăm un moment regizat, cuvinte pe care le avea pregătite. Nimeni nu se aştepta să ne întrebe ce este burka.

Lângă Mirela Zeţa de la Mondenii

De Iulia Călin şi Georgiana Sănduleasa

În rochia albă de vară, Mirela Zeţa se aşază în banca strâmtă de “scoală”. Douăzeci de perechi de ochi curioşi o acoperă şi încearcă să afle totul despre ea fără a întreba nimic.

Cere un pahar cu apă şi aşteaptă întrebările. Îşi aranjează rochia vaporoasă. Îşi împreunează mâinile şi reuşeşte să urmărească la rândul ei fiecare privire curioasă.

“Întrebati-mă ce vreţi!”. Nu îndrăzneşte nimeni.

“Bine, dacă nu întrebaţi vă povestesc eu “.

A vrut să lămurească ce întrebări i se par nepotrivite afişându-se deranjată de atitudinea unor jurnalişti. “Cine sunt eu?!” Mirela reproduce răspunsul livrat atunci prin mimica feţei. Colţurile gurii cad brusc în jos cu o atitudine nemulţumită. Într-o secundă zâmbetul ei a revenit pe chip. Degetele ce se chinuiau să se ridice au abandonat orice fel de intenţie.